Cristian Preda: „Președintele să țină cont la desemnarea premierului că Ponta nu poate coabita”

Cristian Preda: Președintele să țină cont la desemnarea premierului că Ponta nu poate coabita
Publicat: 28/09/2012, 10:39
Actualizat: 22/08/2014, 12:54

Prim-vicepreședintele PDL Cristian Preda consideră că plecarea premierului Victor Ponta de la ședința CSAT demonstrează că acesta nu vrea sau nu poate să coabiteze, iar președintele Traian Băsescu trebuie să țină cont de această realitate la desemnarea premierului după alegerile din decembrie.

„Victor Ponta a plecat trântind ușa din CSAT. Ceea ce înseamnă că nu vrea sau nu poate să-și exercite funcția de premier în vremea în care Traian Băsescu e la Cotroceni. Concluzia generală e că USL nu vrea coabitare”, scrie Preda pe blogul său.

Prim-vicepreședintele PDL susține că după alegerile din decembrie, la momentul desemnării candidatului la funcția de prim-ministru, președintele Băsescu va trebui să aibă în vedere această situație.

„Sper ca președintele să țină seama de această realitate atunci când va desemna candidatul la funcția de prim-ministru în decembrie”, scrie Preda.

El declara, marți, că ședința CSAT de joi, prima după revenirea în funcție a președintelui Traian Băsescu, va reprezenta un test important pentru coabitare.

Premierul Victor Ponta a declarat că a părăsit ședința de joi a CSAT deoarece nu a acceptat ca pe ordinea de zi, care i-a fost transmisă cu doar o zi înainte, să fie trecute documente prin care, de exemplu, era înființat „un Megaminister de Externe al Administrației Prezidențiale”.

Acest „Megaminister” ar fi urmat să funcționeze sub forma unui oficiu din structura Administrației Prezidențiale care să coordoneze Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Europene, serviciile publice de radio și televiziune, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat pentru refacerea imaginii României în străinătate.

În opinia premierului, președintele intenționa să subordoneze Guvernul printr-un astfel de oficiu.

„Nu cred totuși că președintele a văzut materialul, probabil unii dintre consilierii săi vor să fie supraminiștri”, a spus Ponta joi seară la RTV.

Premierul a declarat totodată că nu a acceptat nici propunerea președintelui Traian Băsescu privind adoptarea unei decizii a CSAT prin care să fie stabilit bugetul pentru 2013-2016 destinat înzestrării Armatei, motivând că o astfel de decizie aparține Parlamentului la aprobarea bugetului de stat și că actualul Guvern are un mandat limitat, până la alegerile parlamentare.

Un alt punct de divergență a rezultat dintr-un document conform căruia CSAT ar fi urmat să se pronunțe asupra tuturor proceselor de privatizare și numirilor de manageri la companiile de stat. Ponta a arătat că acceptă intervenția CSAT doar în cazul unei privatizări cu risc asupra siguranței naționale.

„Am avut deci o neconcordanță legată de ordinea de zi, care trebuie stabilită în consultare cu mine. Agenda mi-a fost trimisă ieri, nu cu zece zile înainte, iar eu i-am comunicat în scris că nu sunt de acord cu forma și fondul unor materiale. Este o problemă de principiu, președintele nu poate lua din atribuțiile Guvernului, el trebuie să se obișnuiască cu ideea că trebuie să colaborăm. Colaborarea nu înseamnă subordonare. Eu nu sunt subordonat, ci colaborator al președintelui”, a spus Ponta.

Șeful Guvernului a arătat că l-a întrebat de președinte dacă, în aceste condiții, pentru ca situația să nu „degenereze” în sensul unei dispute, nu este mai bine să plece din ședința CSAT, iar șeful statului a răspuns afirmativ, locul său fiind preluat de către vicepremierul Florin Georgescu, fără ca funcționarea CSAT să fi fost blocată.

Pe de altă parte, Ponta a afirmat că, din punctul său de vedere, există șansa unei colaborări raționale cu președintele Băsescu, pornind de la considerentul că în deciziile finale adoptate în ședința de joi a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) s-a ținut cont de obiecțiile sale.

Întrebat dacă există totuși șansa unei colaborări raționale cu președintele Traian Băsescu, premierul a răspuns că, din punctul său de vedere, acest lucru este posibil atât timp cât șeful statului înțelege că actualul premier nu este ca Boc și Ungureanu.

El a arătat în același timp că prima sa întâlnire cu președintele Băsescu, după referendumul de demitere a acestuia, nu a fost una „foarte reușită”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Filmarea cu rapperul P. Diddy în timp ce își lovește fosta iubita a fost făcută...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni
×